miercuri, 14 mai 2014

Mănăstirea de maici "Sfânta Treime" din Glinjeni

Localitatea Glinjeni, se află în raionul Făleşti, la 122 km distanţă de Chişinău.
La intrarea în sat se află una dintre cele mai frumoase mănăstiri văzute de mine pînă acum în Moldova - Mănăstirea Sfînta Treime.
 
Am admirat Mănăstirea la orele dimineţii cînd lumea încă doarme, cînd roua te trezeşte într-o nouă zi.
La intrarea în sat, se află această mănăstire de maici înfiinţată recent în 2010.


Biserica a trecut prin vremuri grele în anii 50 ai secolului trecut, perioadă în care a fost transformată într-un depozit pentru păstrarea cerealelor.
În anii 1990-1991, localnicii din sat, hotărăsc să continue lucrările la biserică. Cu ajutorul lor, abia în 2003 biserica a fost inclusă în componenţa Mitropoliei Moldovei.

Avînd deja statut de mănăstire, aici au fost aduse daruri  chivotul cu sfintele moaşte ale Cuvioşilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev şi ale Cuvioşilor Părinţi Iov şi Amfilohie de la Poceaev, precum şi a Sfintei Eufosinia de Poloţk, o bucăţică de piatră de la Mormântul Domnului din Ierusalim, icoane vechi: Maica Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi”, Sfânta Treime, Maica Domnului cu Pruncul, donate de Iurie Erineac.











În memoria victimelor represiunilor regimului comunist
Strada centrală din satul Glinjeni

Am făcut şi o plimbare prin sat. Strada centrală mi se pare una deosebită, datorită aleii de conifere.

Parcul din satul Glinjeni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu