luni, 27 aprilie 2015

Primul weekend la iarbă verde


În ultimele trei zile am avut cel mai lung weekend din ultima perioadă, cel puțin așa mi s-a părut mie cele trei zile petrecute în mijlocul naturii. Am luat atât de multă energie de la mama natură și vreau să mă împart și cu voi!

Am făcut parte din echipa bloggerilor veniți din România special să Descopere Moldova

10 bloggeri veniți de la București au avut ocazia să viziteze câteva vinării din țara noastră, să deguste vinurile noastre bune și să vadă câteva destinații turistice.

Eu m-am alăturat grupului decât două zile pe care le-am petrecut la complexul turistic Chateau Vartely, unde am descoperit un nou vin de la producător. Este vorba de un Chardonnay botrytes - unul dintre vinurile noi produse de vinărie, care face parte din categoria vinurilor excepționale dulci. Acest vin este foarte aproape de ice wine, dar cum anul 2014 nu a fost unul prielnic pentru ice, producătorii au găsit cu ce să impresioneze iubitorii de vin. Îl recomand pentru cei care iubesc vinurile dulci, ca mine.

Vineri seara și sâmbătă am petrecut-o pe dealurile de la Orheiul Vechi cu grupul de la Descoperă Moldova. Iar duminică tot am revenit cu alți 4 bloggeri din România, care au venit special pentru Maratonul din Chișinău. Alin aka Pandutzu și prietenii săi au rămas impresionați de frumusețea grand canionului de la Orheiul Vechi. Am prins și două parapante care se roteau deasupra peisajului pe care le-am prins în poze :) Le găsiți mai jos în postare.

Am mai prins și ceva soare, la care m-am încălzit ca pisica, unde îl prindeam, acolo mă opream pentru vreo zece minute.

Unul dintre momentele frumoase din tot acest weekend l-am avut de la noua mea achiziție - IA, în care m-am simțit specială în toate zilele pe care am avut-o pe mine. IA este semnată de ETNOPERA  dacă v-a plăcut și vouă, puteți sa-i faceți o vizită doamnei Elena Ețcu, care le meșterește cu iscusință și crează tradiții frumoase.

 
În pivnițele de la Chateau Vartely 



Ieșirea din biserica din stâncă de la Orheiul Vechi


#DiscoverMoldova #DiscoverTheRoutesofLife



 photo posted by Liaciocarlia (@liaciutac) on

Acest articol a fost scris în cadrul infotripului Descoperă Moldova, organizat de către USAID CEED II, susținut de Chateau Vartely, Purcari, Cricova, Et cetera, Mimi, Vinăria PoianaPerna Mea, OldCom, Matei, Tatrabis, Agro pensiunea Butuceni și găzduit de către Orheianca.eu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu