luni, 14 septembrie 2015

Schimbarea la față a Aeroportului Internațional Chișinău



Cred că toți ați pășit cel puțin odată pe Aeroportul Chișinău, care v-a părut micuț. Iar după ce ați vizitat numeroase țări, v-ați dorit ca aerogara noastră să devină una mare, spațioasă și frumoasă ca cele vizitate de voi. În curând și noi ne vom putea bucura de un aeroport cu condiții moderne, în pofida tuturor gurilor rele care critică că aeroportul a fost furat de la poporul moldav :)

Reconstrucția aeroportului se va efectua în două etape de către compania Avia Intest. Pentru prima etapă, care a durat doi ani au fost alocați 45 milioane de euro. Bani ai investitorului. În etapa a doua urmează să se investească 125 de milioane de euro, tot bani ai investitorului.

Primul obiectiv folosit gratuit de cetățeni este parcarea de 800 de locuri, 4 niveluri, 2 lifturi, scări, supraveghere video şi locuri de parcare pentru persoane cu nevoi speciale. Intrarea se efectuează pe bază de cartelă, care eliberează automat la intrare, iar returnarea are loc la ieşire, la fel automat. Parcarea est prima din ţară unde la intrare este un panou electronic care indică locurile libere la fiecare nivel. Destul de rapid şi comod. În curând parcarea va fi posibilă contra taxei de 10 lei per oră și 100 per 24 h.

Am cureierat teritoriul aerogării în lung și lat, am văzut lucrările care au loc atât în interior, cât și în exterior. Din cauza acestora, cetățenii care traversează clădirea nu sunt afectați deloc de aceste reparații. Pentru comoditatea și siguranța lor au fost create spațiile necesare care permită o pregătire de călătorie sau o revenire în țară. 

Iar acum să vedem de ce este nevoie de a crea o imagine nouă aeroportul:

- în primele șapte luni ale anului curent prin aeroport au trecut 30 de mii de bagaje, cu zece mii mai mult ca anul trecut, exact aceeași perioadă, pasageri mai mulți, înseamnă bani mai mulți,

- aeroportul va deveni mai atractiv pentru companiile care operează cu aeronave mari ca Boieng 747 și 777,

- aeronave mai mari, mai multe, bani mai mulți, un aeroport modern și frumos.

- va fi creat un nou coridor check in, iar ghișeele poliției de frontieră vor fi dublate. Va fi mărit de două ori spațiu de sosiri/plecări, iar linia de prelucrare a bagajelor va fi mărită cu o treime.

- la fel, pista de rulare va fi mărită. În condițiile actuale, se operează doar șase zboruri pe oră, din cauza pistei înguste. După renovarea pistei de rulate cea de decolare va fi ocupată doar câteva minute, iar frecvența zborurilor va fi dublată. Deci vor putea fi permise mai multe zboruri, respectiv vor putea fi aduse noi companii. Acum putem să spunem că la aeroport este un grafic de zbor full, nu mai este timp disponibil și pentru alte decolări.

- trebuie de menționat aici că Avia Invest a dublat și încasările la Stat. Achită acum mai multe impozite, iar Bugetul de Stat are de câștigat din aceasta. Spre exemplu, din acea taxă enigmatică de 9€, percepută pentru fiecare pasager care zbora cu avionul de pe aeroportul nostru, Avia Invest achită impozite, ceea ce nu se achita când Aeroportul era în gestionarea Guvernului. 

- aeroportul va avea propria stație de epurare. Conform contractelor, ei vor avea grijă ca apele pluviale care vor ieși de pe teritoriul acestuia să fie curată. Iar în sistemul de drenaj vor fi investite două milioane de euro. 





 











Photo credit: adrianplaton.com

Despre aeroport au scris și alți bloggeri: Eugen LuchianiucNicolae Apostu, Vadim Suveica, Cristina Gurez, Adrian Platon, Iuliana Mămăligă, Corneliu Gandrabur

Фото опубликовано Liaciocarlia (@liaciutac)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu