luni, 11 ianuarie 2016

În brațe la Moș Crăciun

Eu nu prea am fotografii din copilărie cu Moș Crăciun. Sunt un copil născut la răscruce de drumuri și vremuri grele. Și chiar dacă trecea Moș Crăciun pe la mine să-mi lase cadouri sub brad, nu l-am văzut decât odată și atunci aparatul fotografia nu era sub mâna tatălui care era pasionat de fotografie. 

Prin micile escapade pe care le-am făcut în vacanța de Crăciun, am găsit casa lui Moș Crăciun la Orhei, în cadrul târgului organizat de sărbătorile de iarnă. Pe un frig de crăpau lemnele am stat în rând cu alți copii să stau la moșul în brațe. Credeți că ma lăsat fără să îi spun vre-o poezie? Știu că râdeți, dar eu chiar nu aveam o astfel de amintire. Și încă cred în Moș Crăciun, chiar dacă el este tatăl meu sau oricine din prietenii mei. Eu mă bucur de perioada sărbătorilor de iarnă, ca un copil mic.
Am trecut pe târgul de Crăciun ori de câte ori am avut ocazia și evident pe la Moș Crăciun, el deja mă cunoștea.

Am zis că aceste momente sunt potrivite de a crea amintiri. Anul acesta cu Moș Crăciun de la Orhei, la anul mai vedem pe unde îl prind pe moșu'.

Duminică seara a avut loc încheierea târgului în cadrul unei gale, o nouă ocazie să trec pe la Moș Crăciun. Eram curioasă să știu cam câți copii au fost să îl vadă și dacă aceștia cred în magia sărbătorilor. 

Moș Crăciun cu ochi albaștri și barba albă mi-a spus că au fost copii din diferite colțuri ale Moldovei și chiar de peste hotare, călători trecători. Iar, cât timp a fost deschis târgul, copii venea la el în fiecare zi să îi spună cât o poezie și să facă fotografii, sau să stea în brațe :)


Din ceea ce am observat în timpul vizitelor mele la târgul de Crăciun din Orhei, foarte mulți oameni au participat la aceste festivități. Mulți dintre prietenii mei din capitală au fost să sărbătorească trecerea dintre ani și Crăciunul acolo. Cred că aceasta s-a datorat în mare parte concertelor cu cei peste 30 de artiști, toți autohtoni care au încântat orheienii și oaspeții orașului dar și fiindcă orașul nu a văzut asemenea sărbători până acum, cel puțin așa spun cei de pe loc.

Видео опубликовано Liacalatoria (@liaciutac)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu