miercuri, 9 martie 2016

Dulceața made in Moldova



La final de iarnă, echipa Made in Moldova a organizat o nouă degustare.

De această dată participanții au făcut cunoștință cu câțiva producători de dulcețuri și gemuri. 

Dar până să vă povestesc cât de dulce a fost seara, trebuie să știm care este deosebirea între acestea.


În seara de Dragobete am degustat zece tipuri de dulcețuri și gemuri a patru producători locali:„Orhei-Vit” (de gutui, căpşuni şi cireşe), trei de la Fabrica de conserve din Călăraşi (struguri, trandafiri, aronie), trei de la Gospodăria ţărănească „Gori Nadejda Pavel” (caise, prune, piersici) şi dulceaţa din nuci verzi produsă la întreprinderea „Poienele Moldovei”.

După procesul degustării am aflat că producătorii au diferite metode de prelucrare a acestor bunătăți.

Concluzii despre dulcețurile autohtone sunt:

  • unii producători păstrează forma intactă a fructelor, ceea ce mi-a plăcut, de ex. la capșuni,
  • unele produse sunt mult prea dulci (nu chiar pe placul meu, dar cu siguranță pe placul unora),
  • producătorii folosesc ca îndulcitor siropul de zahăr,
  • la un producător care a adus dulceață de cireșe - acestea erau cu sâmburi (deloc comod în a savura fructele sau a prepara un desert) 
  • la unele dulceți fructele erau prea mari (cam greu de mâncat (nucă), dar ideal pentru a pregăti deserturi (caise, piersici) 
  • încă odată mi-am confirmat că noi chiar avem produse autohtone gustoase
 
Dintre toate cele zece produse pe care le-am încercat, preferatele mele sunt dulceața de trandafir și piersici (ca la mama acasă).


Iar dacă evenimentul a fost o ocazie bună pentru socializare, am întrebat băieții participanți care a fost dulceața lor preferată din copilărie. Răspunsurile tare curioase le găsiți mai jos: 


Pentru mai multe imagini sau detalii accesați pagina de facebook a proiectului Madein.md


Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei„De 7 ori degustă și odată alege”. Degustare în orb a produselor agro-alimentare autohtone are loc cu participarea consumatorilor și a producătorilor. Iar aceasta are ca scop cunoașterea mai aproape a produselor locale și interacțiunea cu producătorii.

Un comentariu:

  1. Draga Lia, rog sa ma ajuti cu datele persoanelor de contact din cadrul companiilor de mai sus pentru a discuta posibilitati de import in Romania. Pentru mai multe detalii rog sa-mi dai mail pe trading@mgc.com.ro Irina

    RăspundețiȘtergere