duminică, 22 mai 2016

Dezvoltarea turismului rural stimulează dezvoltarea afacerilor locale

Elementele cheie a traseelor turistice culinare din Codrii Moldovei
Colaj foto: Lia Ciutac


Turismul rural Republica Moldova are sorți de izbândă, cel puțin așa susțin cei care ne vizitează țara. Peisajele deosebite, locurile fascinante, bucatele culinare și oamenii din Moldova au cucerit întotdeauna turiștii care au vizitat plaiul mioritic. De curând, în țară au fost lansate noi trasee turistice care au ca scop atât promovarea locurilor din țară, cât și stimularea localnicilor de a iniția afaceri.

Astfel, prin dezvoltarea turismului rural, oamenii din sate au posibilitate să își dezvolte afaceri de succes, în loc să fie nevoiți să plece peste hotare la muncă pentru asigurarea unui trai decent.

Un exemplu în acest sens, sunt cele două trasee turistice culinare care au fost lansate în septembrie 2015 în satul Palanca, Călărași. Traseele lansate pentru bicicliști, care au în medie câte 35 de kilometri, cuprind toată comuna Hîrjăuca din care fac parte câteva sate și regiunile din zonă. Trei din patru sate - Palanca, Mândra și Hîrjăuca sunt locuite de o comunitate de ucraineni, iar în satul Leordoaia locuiesc moldoveni. Populația ucraineană a ajuns în aceste locuri în anul 1818, când împăratul Alexandru I al Rusiei a dăruit și adus în zonă peste 70 de familii de ucraineni pentru zidirea mănăstirii Hîrjauca.



Cele două trasee create pentru bicicliști în zona Codrilor, Călărași, Moldova

Foto: mem.md

 
Câteva destinații din traseele create pentru bicicliști din raionul Călărași

Punctul de pornire a celor două trasee unde se pot închiria bicicletele, este muzeul Casa Părintească. Datorită unui proiect implementat de Ministerul Afacerilor Externe a Guvernului Polonez, care au donat aceste biciclete și echipamentul necesar de întreținere, acum turiștii pot descoperi Codrii Moldovei. Muzeul reprezintă un loc plin de amintiri și emoții păstrate de Tatiana Popa, cea care s-a născut în această casă și acum are ca scop renașterea tradițiilor și obiceiurilor locale.



Muzeul Casa Părintească, Palanca, Călărași, Moldova by Slidely Slideshow

De la punctul de pornire Casa Părintească, turiștii ghidați de panourile și semnele traseelor pot vizita destinațiile turistice din zonă. Pe lângă biserica din secolul al XVII-lea din Palanca, mănăstirea Hîrjauca, sanatoriul Codru, vizitatorii pot descoperi meșteșuguri locale, gospodari care cultivă fructe și legume eco, și bucate culinare reprezentative pentru această zonă.

Traseele au fost marcate astfel, ca turiștii să facă popasuri la anumite destinații nu doar să își tragă sufletul, dar să fie încadrați în anumite activități. Una dintre aceste popasuri este Casa Mierii din satul Răciula. Constantin Stegărescu ne-a povestit despre cum a început afacere sa cu mierea, datorită căreia și-a dezvoltat o afacere prosperă în localitate. Bărbatul spune că anual primește în jur de șapte mii de turiști, atât din țară cât și de peste hotare. În curtea sa, vizitatorii pot vedea mai de aproape stupii de albine și pot participa la extragerea mierii. Degustările de miere sunt momentul cel mai preferat de vizitatori. Bărbatul spune că mierea de albine are un gust deosebit datorită amplasării geografice a localității și a plantelor care cresc în zona Codrilor.




Un alt gospodar care a ales să facă parte din traseele turistice este și Efim Stratan. După mai mulți ani petrecuți la muncă peste hotare țării, bărbatul a hotărât să se întoarcă acasă și să investească în agricultură. În sera de lângă satul Frumoasa, acesta are plantate legume care vor fi crescute eco. „Noi ne dorim ca oamenii să se alimenteze sănătos. Iar cei care ne vor vizita sera se vor convinge de asta”, spune Efim.

L-am găsit pe agricultorul Efim Stratan în timp ce planta răsad de roșii la sera sa de lângă satul Frumoasa, Călărași, 15 mai 2016 
Foto: Lia Ciutac


O altă destinație din cadrul unui traseu turistic din Călărași, este și Casa Olarului din satul Hoginești. Meșterul popular organizează anual deja de câțiva ani un festival al olarilor din țară, unde sunt invitați toți doritorii de a încerca să mânuiască ceva din lut. 



Elena Scobioală, reprezentanta Mișcării ecologiste din Moldova și asistenta de proiect a declarat că mai sunt localnici interesați să fie incluși în acest traseu. „Avem un localnic care are un lac chiar pe traseu și este gata să investească într-o zonă de agrement. Aici se vor putea odihni bicicliștii, doritorii vor putea arunca undița în lac să prindă pește, dar cu siguranță putem cream mai multe activități și oportunități pentru turiști”, susține asistenta de proiect.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în primele nouă lui ale anului 2015, au crescut numărul de turiști care au venit în Republica Moldova. Comparativ cu aceeași perioadă ale anului 2014, s-au înregistrat cu peste 20 la sută mai mulți turiști. Numărul de persoane care au participat la turismul intern în perioada menționată au totalizat aproape 27 mii de turiști. 


Material realizat de Lia Ciutac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu